Radu Gh. Grozea

Despre mine

Am fost adus pe lume în grabă, de către un doctor care striga disperat „ să salvăm măcar mama!”, într-o sală de operaţii a sanatoriului catolic  Saint Vincent de Paul, actualul spital C.I.Parhon de lângă Monumentul Aviatorilor.

Era 3 decembrie 1947 şi trecuseră doar cinci zile de la dispariţia tatălui meu, aviatorul Gheorghe Grozea, într-unul dintre cele mai teribile accidente din istoria aviaţiei civile româneşti.

Văzând că mă încăpăţânez să trăiesc, deşi fusesem adus pe lume cu aproape două luni mai devreme şi cântăream doar ceva mai mult de un kilogram, călugăriţele vincentiene ale aşezământului catolic francez au improvizat dintr-un mare borcan de sticlă, sub care au pus un reşou electric, un incubator care era destul de rar în acele vremuri. Se pare că, ne fiind prea sigure că voi supravieţui, maicile m-au miruit în rit catolic, pentru a părăsi lumea ca un bun creştin.

După câteva luni sărmana mea mamă, rămasă văduvă la doar 26 de ani, m-a botezat în rit ortodox, religia neamului ei cu vechi rădăcini macedo-vlahe şi a început să urce Golgota unei vieţi pe care mi-a dedicat-o de una singură, până la moarte.

Am avut o copilărie fabuloasă în parcul Herăstrău şi în curtea Liceului Caragiale completată de feerice vacanţe la ţară în gospodăria din Prejmer a uneia dintre surorile maică-mi.

Tinereţea nu mi-a fost mai puţin fericită şi plină aventură. Sunt deosebit de mândru să mă declar un produs 100% al generaţiei „Flower Power”!  Am umblat cu flori în plete, şi cu Beatlesii în suflet, alături de vecina de stradă şi prietena din copilărie care avea să-mi devină soţie şi să-mi ofere cel mai preţios dar al vieţii, o fată şi un băiat care m-au convins că nu am trăit degeaba.

Deşi nu am câştigat nici o dată la Loto, mă consider un om care a avut mult noroc în viaţă.  Am devenit încă de la începutul anilor ’70 un tânăr tehnician al “high tech-ului” românesc de pe platforma industrială Pipera şi după absolvirea facultăţii de matematică, unul dintre cercetătorii Institutului pentru Tehnica de Calcul. Norocul nu m-a părăsit nici în ’89 când am sărit, alături de Caramitru şi Dinescu, gardul TVR-ului unde mi-am descoperit vocaţia de jurnalist de televiziune şi de unde mă pregătesc să ies la pensie, după 22 de ani de imensă satisfacţie profesională şi intelectuală.

Norocul pe care-l eu îl iubesc cel mai tare este însă cel care mi-a oferit şansa unei  copilării, impregnată de mirosul de benzină şi ulei de ricin al curselor de la Arcul de Triumf şi fascinată de lumea temerară a aşilor ghidonului şi volanului din anii ’50  care mi-au insuflat pentru tot restul vieţii pasiunea pentru sportul cu motor.

Acum , în amurgul unei vieţi din care nu reneg nici un minut, rămân fidel ca un adevărat rocker, îndemnului „Here I go again”!  Sunt hotărât să-mi închei periplul prin viaţă ca „om liber şi de bune moravuri”.

Aşi avea mult mai multe de povestit dar sper că cititorii blogului meu vor descifra singuri natura complicată a celui care vi se oferă pe această cale.

Reclame

4 thoughts on “Despre mine

  1. jmekera on said:

    Cred ca-s prima la comentarii. De cand am aflat ca ai blog, te citesc pe nerasuflate. Talentul de povestitor pe care-l ai este incontestabil, asa ca, viata ta fiind o adevarata poveste, te-astept sa dezvolti 🙂
    Tin minte, cand ne mai povesteai uneori in redactie franturi din cele de mai sus, sau altele, te ascultam cu gura cascata!
    In concluzie, la mai multe…povesti!

  2. Vai cum trec anii, Radule…. vazandu-ti fotografia cu parul si mustata oarecum supraexpuse mi-aduc aminte de serile nesfarsite petrecute in curtea ta, de povesti pescaresti si povesti de viata, de intamplari, oameni si vremuri, vorbe si taceri, ganduri si idei…. sper sa fie la fel de frumos pe blogul tau si sa ne revedem…

  3. Mariana Buduru on said:

    Buna ziua,numele meu este Mariana si ma bucur sa va cunosc. Vreau in primul rand sa va felicit pentru vorbele frumoase ce va descriu si in al doilea rand pentru ca a-ti acceptat-o pe Mara,sufletelul labrador retriever.Cu siguranta va ve-ti bucura de momente unice impreuna . Va multumesc ca a-ti ales sa o primiti in viata familie dumneavoastra,sa o iubiti si sa aveti grija de ea. Va doresc numai bine si va rog daca o ve-ti lasa sa faca pui sa-mi trimite-ti cateva poze cu ea mamica. Eu sunt cealalta stapana a Marei si v-am lasat adresa mea de mail. Numai bine!

    • Distinsă doamnă,
      Acum aproape 65 de ani, m-am născut lângă un câine! Era un Pointer Porcelaine, adus de la Londra de către tatăl meu care era un pasionat vănător.
      De atunci şi până astăzi, câinii nu au lipsit de lângă mine nici măcar 5 minute! Recunosc că am rămas fidel copoiului francez cu păr scurt.
      Şi acum, în casa noastră, Mara a devenit companionul unei splendide femele de brac german, pe care o am de trei ani şi care a acceptat-o imediat.
      Puteţi fi luniştită că Mara a ajuns într-o familie care a îndrăgit-o din prima zi. Fica mea, care îşi dorea un Golden Retrierver este în al nouălea
      cer! Sunt nerăbdător să le scot la apă pe MARA şi pe AKI (bracul), ştiind că Aki nu putea avea un „profesor” mai bun decât decât partenerul pescarilor
      din Newfoundland. Ca să vă amuz, când le-am spus copiilor (care sunt maturi) că această rasă se mai numeşte şi „Câinele Sfântului Ion”, fiul meu care se numeşte Ion, a găsit pretextul perfect pentru a o confisca pe MARA!
      Mulţumindu-vă pentru mesaj, vă asigur că veţi afla numai veşti bune despre Mara.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: